Thursday / Joi, 25 mai

5 p.m., GMT+2 / ora 17
Salina Turda, Sala amfiteatru (Mina Rudolf)

The Straying of Colours... underground

Rătăcirea culorilor... în subteran

Composer in residence:
Corneliu Dan Georgescu (85)

Program de creație audio-vizuală experimentală

Rătăcirea culorilor (Odenwald II) 
Dincolo de semnele zodiacului
B-Moll Erstarrung
Monotonie în aur și argint
Principiul Fata Morgana
Alles vergeht – und bleibt (In Memoriam Enescu)
Contemplating Ligeti's World  (Textures, Chaos, Micropolyphony,
Transylvania, Cosmos) – p.a.a. (comanda festivalului)




Corneliu Dan Georgescu

Corneliu Dan Georgescu (* 01.01.1938) worked between 1962 and 1983 at the Institute of Ethnology in Bucharest, where he headed the music section between 1976 and 1980, then at the Institute of Art History until 1987. He has lived in Germany since 1987. In 1989 he was awarded a Fritz Thyssen scholarship for the Internationales Institut für Vergleichende Musikstudien in West-Berlin, after which he worked as a collaborator at the Freie Universität in the same city until 1994, then as editor for Romania at the MGG and KDG encyclopaedias.

     Parallel to his scientific research in ethnomusicology and aesthetics (more than 100 articles, essays, books published in Romanian, German, French, English), he has been active as a composer. In the cycles Jocuri (1962-75), Modele (1967-73, including the opera Model Mioritic), Homage to Țuculescu (1975-82), Homage to Piet Mondrian (1980-2003), Atemporal Studies (1980-87), etc., the emphasis is on composition seen as a "contemplation of a musical archetype". This runs especially in a "timeless" musical form, which does not want to narrate, describe, illustrate anything, but radiates a certain static calm resulting from a kind of interference, an inner "vibration" of several musical levels – which does not exclude tension, but gives it another meaning.

Corneliu Dan Georgescu

Corneliu Dan Georgescu (*01.01.1938) a lucrat între 1962 și 1983 la Institutul de Etnologie din București, unde a condus secția de muzică între 1976 și 1980, apoi la Institutul de Istoria Artei până în 1987. Din 1987 Georgescu locuiește în Germania. În 1989 a activat datorită unei burse Frity Thyssen la Internationales Institut für Vergleichende Musikstudien din West-Berlin, după care a lucrat în calitate de colaborator la Freie Universität din același oraș până în 1994, apoi ca redactor pentru România la enciclopediile MGG și KDG.

În paralel cu cercetarea științifică în etnomuzicologie și estetică (peste 100 de articole, eseuri, cărți publicate în română, germană, franceză, engleză) s-a desfășurat activitatea sa de componistică. În ciclurile Jocuri (1962-75), Modele (1967-73, inclusiv opera Model Mioritic), Omagiu lui Țuculescu (1975-82), Omagiu lui Piet Mondrian (1980-2003), Studii atemporale (1980-87) etc., accentul este pus pe compoziția văzută ca o „contemplare a unui arhetip muzical”. Acest lucru se desfășoară mai ales într-o formă muzicală „atemporală”, care nu vrea să povestească, descrie, ilustreze nimic, ci radiază un anumit calm static rezultat dintr-un fel de interferență, o „vibrație” interioară a mai multor niveluri muzicale – ceea ce nu exclude tensiunea, ci îi conferă un alt sens.

The Colours of the Sound – the Sounds of Colour
Composition with Sounds and Images

The subjects of my films are: stars, sun, sea, clouds, forest, mountains, sand, flowers, the human body (torso, face, eyes, hands), but also abstract shapes, colours, lights and shadows, sounds and noises. I do not want to make an ordinary movie, with characters and action, but to compose with sounds and images. I treat the visual motifs, shapes, colours exactly like musical motifs, sounds, colours. I do not consider myself a director, I am and remain a composer who understands to compose not only with sounds, but also with visual images. This is possible if we look at these two levels from an archetypal perspective; it is a matter of looking over and through the details of forms or phenomena, in order to discover a deeper meaning and its symbolical value – a starting point of view that goes back to Carl Gustav Jung's archetypal theory of the collective unconscious.

These films express a certain conception, which I tried to describe in the theory of an aesthetic of monotony: they are static, contemplative, they want to express peace, balance, equilibrium, harmony, so they imply a certain willingness of the viewer in this respect. A slight hypnotic effect is also desirable, but only as a positive side effect to relaxation – a certain therapeutic effect would act in the same direction; however, this can only take place if there is a continuous concentration, so an intensive experience of those that happen on the screen. Only in this way can one fully perceive, among other things, the game between the congruence and incongruence of video and audio stimuli, but also the supposed quasi-hypnotic effect, as well as the deep, archetypal aesthetic meaning of this kind of monotony: the suggestion of Eternity.

(Fragments of the paper The Colours of the Sound – the Sounds of the Colour. Composition with Sounds and Images – an Experiment (2009) from: Corneliu Dan Georgescu, Atemporal Music • Archetypes • Ethnomusicology • Romanian Composers, Studies and essays in musicology. Volume III: Monotony - An Aesthetic Principle, Bucharest 2022, pp. 247-256).

Wandering of Colours (Odenwald II) (2020)                                   

This is the second in a series of four films about the Odenwald forest, a majestic mountain forest covering approx. 5800 km2. Despite intensive logging, it still has barely untouched, inhabited areas. I see and respect the forest as a natural temple, as a divine work of art... To "detach"  the colours from their respective shapes, to develop them and let them "ride" freely corresponds to the principle of treating visual images as musical ideas

Beyond the Signs of the Zodiac (2007)                                  

The 12 signs of the classical Greek zodiac retrieved from Near Eastern culture have been taken up and accompanied by astrology, the oldest human science. In this context, they describe an ingenious, poly-dimensional classification system applied to human characters: always different combinations of the four primordial matters (earth, air, water, fire), three types of character (fixed, cardinal, mutable), two genders (male, female). But their symbolism does not end there, other "figures" can be imagined, whose meaning is lost in the indefinite, perhaps there, where the infinite, unclassifiable variety of the human body and soul manifests itself. The sound dimension is based on the electronic music piece Corona Borealis (Atemporal Study No. 1) from 1980.

Orbis (2011)                                                                           

The circular movement in an orbit of the earth around the sun (i.e. the illusion of sunrise and sunset) is archetypally comparable to the musical cycle of the fifths: after the 12 ascending fifths it returns to the starting point, so an apparently linear movement is in fact a cyclical movement. On top of this predictable, logical structure, other, unpredictable, "free" structures are inserted in this film, both visually and musically. But they all return periodically, describing a cycle of their own.

B-Moll Erstarrung (2010)

This is a piece for organ in which a B minor chord recurs again and again, hauntingly, in the most diverse contexts. Images of churches in Venice or clouds, permanently new images, chime strangely with the monotony of the music and borrow its static, melancholic, obsessive character. 

Monotony in Gold and Silver (2019)                         

The shimmering of light on the surface of water, the "twinkling" of stars on the firmament, the irregular "sparkling" of abstract dots on a homogeneous or non-homogeneous background, are "cold", monotonous physical phenomena that contrast with the human warmth of a hand gesture or the gaze of unknown eyes, looking, penetrating through everything. This film represents one of the most consistent visual and aural applications of the principles of monotony, hence the title.

The Fata Morgana Principle. Systematics of Illusions (2018)  

We live in and through illusions, we need them like air to breathe... The Fata Morgana is perhaps the most typical illusion: it starts from an objective physical phenomenon that is, however, falsely perceived, the illusion corresponding to a vital desire. Although the consequence of this illusion may be fatal, it attracts us irresistibly. What would human life be without illusions, including fatal ones?

Alles vergeht – und bleibt (2015)

It is a symbolic evocation of George Enescu's personality and, through him, of the idea that, despite the apparent novelty, the permanent changes, the variable character of life, something immutable will always persist. It is a concept symmetrically opposed to the one according to which nothing remains as it was, but changes incessantly

Contemplating Ligeti’s World (Textures, Chaos, Micropolyphony, Transylvania, Cosmos). (2022) – Festival’s commission 

György Ligeti, the composer who refused to issue a theory of his creation, who preferred to search tirelessly in the most different cultures for his own, diverse, rich, generous, unmistakable path, a path accompanied by countless side paths. His creative restlessness reflects as good as can be the restlessness of our time as well as his understanding of suffering and thus his implicit nobility. To this wonderful man I owe a decisive help at a very difficult time in my life, when I thought all was lost. He helped me, discreet and efficient, to find a way out. And – as his secretary, Madame Louise Duchesneau, a wonderful woman, warned me – he did not like to be thanked too much for it...

There are countless books, articles, films devoted to Ligeti. The present film is not a documentary one, but an attempt to reflect, with its own means, visually and aurally, a specific Ligeti way of understanding the life of microstructures.

Corneliu Dan Georgescu

Culorile sunetului – sunetele culorii
Compoziția cu sunete și imagini

Subiectele filmelor mele sunt: stelele, soarele, marea, norii, pădurea, munții, nisipul, florile, corpul uman (fața, ochii, mâinile), dar și formele abstracte, culorile, luminile și umbrele, sunetele și zgomotele. Eu nu vreau să fac un film obișnuit, cu personaje și acțiune, ci să compun cu sunete și imagini. De aceea tratez imaginile vizuale, motivele, culorile, formele exact ca pe sunetele, motivele, culorile muzicale. Nu mă consider un regizor, sunt și rămân un compozitor care înțelege să compună nu doar cu sunete, ci și cu imagini vizuale. Acest lucru este posibil dacă vedem aceste două niveluri dintr‑o perspectivă arhetipală; este vorba de a privi peste și prin detaliile formelor sau fenomenelor, pentru a descoperi un sens mai profund și o valoare simbolică – un punct de vedere care se bazează pe teoria arhetipurilor inconștientului colectiv a psihologului Carl Gustav Jung.

Aceste filme exprimă o anumită concepție, pe care am încercat să o descriu în teoria despre o estetică a monotoniei: sunt statice, contemplative, vor să exprime pace, echilibru, armonie, deci implică o anumită disponibilitate a spectatorului în acest sens. Un ușor efect hipnotic este de asemenea de dorit, dar numai ca efect secundar pozitiv, relaxarea, ca si un anumit efect terapeutic ar acționa în aceeași direcție; totuși, acest lucru poate avea loc numai dacă există o concentrare continuă, deci o trăire intensă a celor care se întâmplă pe ecran. Numai astfel se poate percepe pe deplin, printre altele, jocul între congruența și incongruența stimulilor video și audio, dar și presupusul efect cvasi-hipnotic, precum și semnificația estetică profundă, arhetipală, a acestui tip de monotonie: sugestia Eternității.

(Fragmente traduse din articolul ”The Colours of the Sound - the Sounds of the Colour. Composition with Sounds and Images – an Experiment” (2009) din: Corneliu Dan Georgescu, Muzica atemporală - Arhetipuri - Etnomuzicologie - Compozitori români, Studii și eseuri de muzicologie. Volumul III: Monotonia - un principiu estetic, București 2022, pp. 247-256).

Rătăcirea culorilor (Odenwald II) (2020)                                                    

Este al doilea din ciclul de patru filme dedicate pădurii Odenwald, o pădure majestuoasă de munte care se întinde pe cca. 5800 qkm. și care, în pofida unei exploatări intensive, are încă regiuni abia umblate. Privesc și respect pădurea ca pe un templu natural, ca pe o operă de artă divină... A „desprinde” culorile de formele respective, a le dezvolta și a le lăsa să „rătăcească” liber corespunde principiului tratării imaginilor vizuale ca idei muzicale.

Dincolo de semnele zodiacului (2007)                                   

Cele 12 semne ale zodiacului „clasic” grecesc preluat din cultura Orientului apropiat au fost preluate și însoțite de astrologie, cea mai veche știință umană. În aceste context, ele descriu un sistem ingenios, poli-dimensional de clasificare, aplicat caracterelor umane: combinații diferite între cele patru materii primordiale (pământ, aer, apă, foc), trei tipuri de caracter (fix, cardinal, mutabil), două genuri (masculin, feminin). Dar simbolica lor nu se termină aici, se pot imagina și alte „figuri”, a căror sens se pierde în nedefinit, poate acolo unde se manifestă varietatea infinită, neclasificabilă, a corpului și sufletului omenesc. Dimensiunea sonoră se bazează pe piesa de muzică electronică Corona Borealis (Studiu Atemporal Nr. 1) din 1980.

Orbis (2011)                                                              

Mișcarea circulară pe o orbită a pământului în jurul soarelui (respectiv, iluzia răsăritului și apusului soarelui) este comparabilă pe plan arhetipal cu ciclul muzical al cvintelor: după parcursul a celor 12 cvinte ascendente se revine la punctul de plecare, deci o mișcare aparent liniară este de fapt o mișcare ciclică. Pe această structură previzibilă, logică, se inserează în acest film alte structuri, imprevizibile, „libere”, atât pe plan vizual cât și muzical. Dar toate revin periodic, descriu un ciclul propriu. 

B-Moll Erstarrung (2010)

Este o piesa pentru orgă în care un acord de si bemol minor revine mereu, obsedant, în contextele cele mai diferite. Perindarea imaginilor unor biserici din Veneția sau nori, imagini permanent noi, rezonează în mod ciudat cu monotonia muzicii și împrumută de la aceasta caracterul static, melancolic, obsedant. 

Monotonie în aur și argint (2019)                              

Scânteierea luminii pe suprafața apei, strălucirea stelelor pe firmament, „sclipirea” neregulată a unor puncte abstracte pe un fundal omogen sau nu, sunt fenomene fizice „reci”, monotone, care contrastează cu căldura umană a unui gest al mâinii sau cu privirea unor ochi necunoscuți, care scrutează, pătrund prin toate. Acest film reprezintă una dintre aplicațiile vizuale și auditive cele mai consecvente ale principiilor monotoniei, de unde și titlul.

Principiul Fata Morgana. Sistematica iluziilor (2018)           

Trăim în și prin iluzii, avem nevoie de ele ca de aerul de respirat... Fata morgana este poate cea mai tipică iluzie: ea pleacă de la un fenomen fizic obiectiv ce este însă fals perceput, iluzia respectivă corespunzând unei dorințe vitale. Cu toate că urmarea acestei iluzii poate fi fatală, ea ne atrage irezistibil. Ce ar însemna viața omenească lipsită de iluzii, inclusiv cele fatale?

Alles vergeht – und bleibt (2015)

Este vorba de o evocare simbolică a personalității lui George Enescu și, prin el, a ideii că, în pofida aparentelor noutăți, a permanentelor schimbări, a caracterului variabil al vieții, ceva imuabil va persista întotdeauna. Este o concepție simetric opusă celei conform căreia nimic nu ar rămâne cum a fost, ci se schimbă neîncetat.

Contemplating Ligeti’s World (Textures, Chaos, Micropolyphony, Transylvania, Cosmos). (2022) – p.a.a., comanda festivalului

György Ligeti, compozitorul care a refuzat să emită o teorie a creației sale, care a preferat să-și caute neobosit în cele mai diferite culturi drumul său propriu, divers, bogat, generos, inconfundabil, drum însoțit de nenumărate poteci laterale. Neliniștea lui creatoare reflectă cum nu se poate mai bine neliniștea timpului nostru, dar și înțelegerea pentru suferință și astfel, noblețea sa implicită. Acestui om minunat îi datorez un ajutor decisiv într-un moment foarte greu al vieții mele, în care credeam că totul este pierdut. El m-a ajutat, discret și eficient, să găsesc o ieșire. Și – așa cum m-a prevenit secretara lui, doamna Louise Duchesneau, un alt om minunat – nu îi placea să i se mulțumească prea mult pentru asta…

Există nenumărate cărți, articole, filme dedicate lui Ligeti. Filmul de față nu este un film documenantar, ci o încercare de reflectare cu mijloace proprii, pe plan vizual și auditiv, a unui mod specific lui Ligeti de a înțelege viața microstructurilor.

Corneliu Dan Georgescu